Obosita de atata hartie si cursoare in munca de arhitect, m-am decis sa
indind mana catre o mana intinsa si sa ma fac utila intr-un workshop de “interventii urbane”. Mi-a placut ideea de
a-mi baga coada acolo unde, ar trebui sa ii fiarba oala arhitectului : in
problemele si lipsurile comunitatii. Prea rar ne gandim la scopul ultim si ne
impiedicam in cele imediate. Daca exista un responsabil pentru dezvoltarea
orasului, in afara interactiunii societatii civile, acesta este arhitectul. El
trebuie sa indrepte ce este cazut, sa puna la loc ce este deplasat, sa aranjeze
o ambianta placuta si sa faca viata frumoasa, sau daca nu...macar ordonat-
suportabila.
Cu aceste ganduri marete in
buzunar, cu ruleta in mana si inconjurata de o serie de alti entuziasti
pro-bono, am decis planul – “o mica cosmetizare” a unei mari intinderi de
beton. Spatiul de joaca si sport al unei scoli din cartierul Tei a fost victima
pe care noi am proiectat centrul cercului infra-rosului nostru. Am zis acolo.
Apoi ne-am intrebat... ce? Evident, nu am putut raspunde instant, dar avand la
dispozitie 1 singur metru cub de lemn, in scurt timp...a raspuns el in locul
nostru.Asa ne-am apucat sa il taiem, sa il shlefuim viteza , sa il coloram si sa
il lacuim.
Ne-am adus aminte principii
de imbinare si ...iata ce a ieshit. Un produs si nu numai. Avem produsul dar
avem si un concept. “X” si “O” este poate cel mai raspandit joc al copilariei. Pe
spatele caietelor, pe banca vecinului, pe tabla, pe jos peste shotron, pe
pereti si in cate si mai cate locuri ilicite, el apare si catiga: pe verticala,
pe orizontala si pe diagonala. Transpus in 3D, pe o platforma dungata, ne-am
jucat cu volumele si cu lemnul, cu laturile si intersectiile, astfel incat am
propus un loc de joaca, de sezut, de taifasuit sau de mancat sandwich-uri in
pauza.
Totul a fost imbarcat la timp
intr-o dubitza si livrat in pauza cea mare la scoala cu pricina. Apoi, partea
cea mai interesanta a fost, de fapt , studierea felului in care interventia
noastra a fost primita. In cateva minute copii se inghesuiau si isi dadeau
coate sa vada ce le-am pregatit, ce se intampla si ce apare nou pe teritoriul
lor. In scurt timp, nu se mai vedeau deloc obiectele de mobilier de atatia copii.
Au fost entuziasmati sa lipseasca cateva minute de la ora si sa joace un “X si O” in aer liber, sa
rada, sa intrebe, sa mute si sa rasuceasca scaune, sa incerce orice pozitie
comoda si sa se harjoneasca cu propunerea noastra de mobilier care devenise pentru
ei...un loc de joaca ad-hoc.
Restul de mobilier le-am carat
in cea mai shubreda si simpatica dubitza , care ne-a oprit de fiecare data cand
am avut nevoie...si nu numai. Cred ca puterea grabei ne-a dus la bun sfarsit si
ne-a plimbat pe traiectoria de terenuri si spatii ochite pentru interventie.
Concluzia: a fost o initiativa
simpla si plina de entuziasm, care a starnit la randul sau aceeasi reactie pe
care am investit-o si noi, la randul nostru , in cele 4 zile de workshop. Eu
personal, stiu acum muulte in plus – de exemplu care este
diferenta dintre manushile gradinarului si cele ale tamplarului;)Diferenta de
creion o stiam dinainte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu