Confesiunile unui voluntar: TOTUL DIN NIMIC by Alma Laura Popan



    Obosita de atata hartie si cursoare in munca de arhitect, m-am decis sa indind mana catre o mana intinsa si sa ma fac utila intr-un workshop de interventii urbane. Mi-a placut ideea de a-mi baga coada acolo unde, ar trebui sa ii fiarba oala arhitectului : in problemele si lipsurile comunitatii. Prea rar ne gandim la scopul ultim si ne impiedicam in cele imediate. Daca exista un responsabil pentru dezvoltarea orasului, in afara interactiunii societatii civile, acesta este arhitectul. El trebuie sa indrepte ce este cazut, sa puna la loc ce este deplasat, sa aranjeze o ambianta placuta si sa faca viata frumoasa, sau daca nu...macar ordonat- suportabila.

     Cu aceste ganduri marete in buzunar, cu ruleta in mana si inconjurata de o serie de alti entuziasti pro-bono, am decis planul o mica cosmetizare a unei mari intinderi de beton. Spatiul de joaca si sport al unei scoli din cartierul Tei a fost victima pe care noi am proiectat centrul cercului infra-rosului nostru. Am zis acolo. Apoi ne-am intrebat... ce? Evident, nu am putut raspunde instant, dar avand la dispozitie 1 singur metru cub de lemn, in scurt timp...a raspuns el in locul nostru.Asa ne-am apucat sa il taiem, sa il shlefuim viteza , sa il coloram si sa il lacuim.

      Ne-am adus aminte principii de imbinare si ...iata ce a ieshit. Un produs si nu numai. Avem produsul dar avem si un concept. X si O este poate cel mai raspandit joc al copilariei. Pe spatele caietelor, pe banca vecinului, pe tabla, pe jos peste shotron, pe pereti si in cate si mai cate locuri ilicite, el apare si catiga: pe verticala, pe orizontala si pe diagonala. Transpus in 3D, pe o platforma dungata, ne-am jucat cu volumele si cu lemnul, cu laturile si intersectiile, astfel incat am propus un loc de joaca, de sezut, de taifasuit sau de mancat sandwich-uri in pauza. 

    Totul a fost imbarcat la timp intr-o dubitza si livrat in pauza cea mare la scoala cu pricina. Apoi, partea cea mai interesanta a fost, de fapt , studierea felului in care interventia noastra a fost primita. In cateva minute copii se inghesuiau si isi dadeau coate sa vada ce le-am pregatit, ce se intampla si ce apare nou pe teritoriul lor. In scurt timp, nu se mai vedeau deloc obiectele de mobilier de atatia copii. Au fost entuziasmati sa lipseasca cateva minute de la ora si sa joace un X si O in aer liber, sa rada, sa intrebe, sa mute si sa rasuceasca scaune, sa incerce orice pozitie comoda si sa se harjoneasca cu propunerea noastra de mobilier care devenise pentru ei...un loc de joaca ad-hoc.

     Restul de mobilier le-am carat in cea mai shubreda si simpatica dubitza , care ne-a oprit de fiecare data cand am avut nevoie...si nu numai. Cred ca puterea grabei ne-a dus la bun sfarsit si ne-a plimbat pe traiectoria de terenuri si spatii ochite pentru interventie.


   Concluzia: a fost o initiativa simpla si plina de entuziasm, care a starnit la randul sau aceeasi reactie pe care am investit-o si noi, la randul nostru , in cele 4 zile de workshop. Eu personal, stiu acum muulte in plus de exemplu care este diferenta dintre manushile gradinarului si cele ale tamplarului;)Diferenta de creion o stiam dinainte!

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu